vineri, 30 decembrie 2011
miercuri, 28 decembrie 2011
art out-revista de arta, arhitectura si patrimoniu
art out nr.6
De-a spuselea...
Cînd zic jucărie,
joacă, joc, te gîndeşti la copii şi copilărie? Eu da, adesea. Deşi urmînd
argumentul faptic, şi adulţii (se) joacă. Unul dintre elementele care stau la
baza artei este joaca, experimentarea, netemerea de a greşi.
Copilul, prin joacă,
descoperă lumea, se apropie de realitate. Cunoaşte şi se autocunoaşte, îşi
antrenează memoria, în aceeaşi măsură cu care îi stimulează creativitatea.
Joaca e componenta de bază a copilăriei.
Joaca copilărească evoluează, ajungînd la maturitate
să se transforme în activitatea serioasă numită serviciu, pe traseul: joacă-joc-job.
Adultul, în angoasa
contemporană, foloseşte jocul ca metodă de cunoaştere şi socializare. Adesea,
în workshop-uri, schimburi de experienţă, re/integrare oamenii se joacă. Jocul
ne pregăteste gîndirea într-un anumit fel, ne îmbunează şi ne relaxează, iar
dacă renunţăm la joacă, uităm să ne bucurăm.
Aflăm că pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea „şi
adulţii se jucau foarte mult”...dar „Aceasta dăuna productivităţii muncii şi unii au început să interzică
jocurile. Abia începînd cu secolul al XVII-lea, cînd se dezvoltă meşteşugurile
şi apoi industria, oamenii încep să muncească din greu şi nu mai au timp de jocuri.”[1]
Cu importanţă psihologică, jocul, ne „trimite” la
simplitatea şi inocenţa copilului. Astfel ne apropie de Dumnezeu şi ne
aminteşte latura noastră umană pe care o dezvoltăm în zona autosuficienţei şi
plictiselii maşinăriilor. Desigur că în joc există convenţii / reguli, dar
există şi morală, bucurie, relaxare, şi, mai ales, învăţare.
Ca definire, joaca
poate fi:
„Activitate
spontană”, „Activitate atractivă,
care produce stări afective pozitive”, „Activitate
dezinteresată, în vederea trăirii bucuriei activităţii autonome şi gratuite”;
„Activitate recreativă compensatoare, prin care omul caută destindere şi
distracţie”; „Activitate totală care solicită funcţiile cognitive, psihice,
afective, volitive, motrice”.[2]
De la distanţă, putem afirma că şi arta este un joc.
Poate de aceea e generatoare de idei frumoase, interesante şi creative. Nu
întămplător cîteva tehnici grafice îdeamnă la joacă, experiment: colajul,
fotografia, pictura, decalcul, ceara, chiar şi teatrul, dansul, scenografia sau
muzica şi coregrafia (baletul).
Cred cu tărie că pierzînd latura ludică, arta
devine rigidă, contondentă, seacă. Raţiunea suprasaturată ştiinţific ne
epuizează ingeniozitatea, şi-mi răsună în gînd vorba cuiva: „Joaca neprogramată conduce la un exerciţiu
creativ”.
Recomand două cărţi:
1.„piua!
joacă, jocuri, jucării” apărută la Muzeul Ţăranului Romîn, o
minienciclopedie de jocuri, din care vă citez unul:
„Vrei
să te îmbăt? Vrei să te îmbăt? -Da.
-Repetă dupa mine: whisky. -Whisky. -Gin. -Gin. -Rachiu. –Rachiu. -Vodcă. -Vodcă.
-Pune mîna la ceafă (şi tu pui mîna la frunte). Dacă celălalt duce mîna la
frunte imitîndu-te, îi spui „-Ce faci, mă, te-ai îmbatat numai din cuvinte!
Dacă nu, continui cu numele de băuturi după inspiraţie sau te laşi bătut.”
(pag. 24).
2. „Prinţese
date uitării sau necunoscute”, editura Vellant 2007, din care învăţaţi: „A NU SE UITA SĂ VĂ ADUCEŢI AMINTE CĂ TREBUIE
SĂ VĂ AMINTIŢI.” (pag. 36).
Haideţi la joacă!,
Corina
Vasile
MA în Arte Vizuale
14 iunie 2011
fotografie Corina Vasile, reprezentînd echipa Minitenis Romînia şi lucrări
naive.
[1] Ziarul Lumina, de Duminică, 17 ianuarie 2010, articol semnat de Ana Pascu,
pag. 16.
[2] „Jocuri şi cuncursuri distractive”,
Federaţia Romînă Sportul pentru Toţi, Piatra Neamţ 2004, pag. 6.
art out nr.5
Afişul de azi
Mergînd pe străzile din
Austria, m-am încărcat din bucuria lucrurilor făcute cu drag, am primit linişte
de la oameni cu răbdare, dichisiţi, care, în grija lor pentru prezentarea
estetică poartă atenţie şi la afişe. Observ aici că oamenii sunt invitaţi la
teatru, concerte de muzică clasică/de cameră, expoziţii de artă ale artiştilor
celebri, carnavale, prezentări de animale, circ, concerte de karaoke, etc.
Diversitatea e mare, iar oamenii răspund cu hotărîre invitaţiilor. Au timp,
bani, bun gust, răbdare, educaţie...nevoie de frumos?! poate din toate cîte puţin.
Cuvîntul KUNST (germ. artă) este foarte des utilizat,
iar oamenii îşi găsesc hrana în ea în mod cotidian. Arta e prezentă în casele
lor, pe clădiri şi obiecte, pe străzi şi în magazine.
Întorcîndu-mă la ce ştiam
despre afiş, îmi dau seama că evoluţia lui este extrem de spectaculoasă. Dacă
afişul/ posterul (engl.) a apărut la
sfarşitul sec. al XIX-lea din nevoia de comunicare persuată spre anumite
evenimente culturale (muzicale, cinematografice, teatrale), el cunoaşte astăzi
variaţiuni de sens şi exprimare. Dimesiunii culturale se adaugă cea politică şi
de propagandă iar descifrarea conţinutului informatic trebuie transmis într-o
fracţiune de secundă.
Toulouse Lautrec este unul dintre
cei mai cunoscuţi artişti care au experimentat afişul în tehnici de grafică şi
o menţionez subliniat pe cea a litografiei.
Aceasta i-a permis să obţină tiraj ridicat şi calitate de excepţie. Afişele
poloneze reprezintă o altă etapă în evoluţia afişului.
Calităţile necesare fac ca
această specie grafică să fie extrem de complexă din mai multe puncte de
vedere. Fiind folosit pentru a transmite un mesaj/informaţie esenţializată, conţinutul:
este o combinaţie de text şi imagine. Tendinţa actuală este de a exagera
imagistic pentru a prezenta convingător, fluent şi rapid mesajul.
Calitatea prezentării grafice şi
a tiparului sunt din ce în ce mai performante.
Destinaţia spaţiala a afişului
nu este doar cea din reviste, ziare, broşuri, etc. ci evadează în locuri
generoase spre dimensiuni uriaşe şi ajungem la americani şi billboard-urile
lor. Spaţiul public este perfect pentru expunere (cu vizibilitate maximă) mai
ales acolo unde populaţia urbană este în concentraţie ridicată.
Răspunsul afişului este la trei
întrebări simple: ce? cînd? unde?
Cu gînduri bune, Corina Vasile
mai 2011
fotografie Corina Vasile
art out nr.4
“DESTINE”
este expoziţia găzduită de Anaid Art
Gallery în luna martie. Cuprinde lucrări de grafică ale unui grup de oameni dornici
să experimenteze şi să creeze prin joacă, lucrări rezultate în urma unor
cursuri de pregătire. Autorii sunt
persoane de formaţii diferite, de la medici, contabili, pînă la profesori,
elevi, ingineri, etc. cu vîrste care variază de la 3 la 59 ani. Contextul
cursului este formulat spre a deschide dorinţa de comunicare vizuală,
dezvoltarea personalităţii şi creativităţii, dar, în aceeaşi măsură, un cadru în
care se pot sedimenta informaţii necesare ’’lucrului cu ideile’’.
Este interesant cum oameni neartişti pot răspunde atît de
plastic şi ingenios unor teme abordate în succesiunea anilor în artă, fără stereotipe în exprimare sau prejudecăţi.
Temele ajută la îmbunatăţirea memoriei vizuale, antrenarea atenţiei şi observaţiei, dar şi a imaginaţiei şi puterii creatoare. Ele urmăresc impunerea propriei trăiri, în egală măsură-dezvoltarea unui limbaj plastic şi lingvistic prin interpretările pe care le dă fiecare dintre autori la terminarea lucrarii.
Temele ajută la îmbunatăţirea memoriei vizuale, antrenarea atenţiei şi observaţiei, dar şi a imaginaţiei şi puterii creatoare. Ele urmăresc impunerea propriei trăiri, în egală măsură-dezvoltarea unui limbaj plastic şi lingvistic prin interpretările pe care le dă fiecare dintre autori la terminarea lucrarii.
Tehnicile folosite sunt legate de culoare şi grafică ( creioane colorate,
acrilic, creion, acuarelă, cariocă , pastel, cărbune ) şi sunt aranjate în acord
cu tema şi subiectul. Unele urmăresc gestul amplu, încărcat de spontaneitate-
avînd ca urmare un impact plastic foarte puternic, iar altele liniştite-încercînd
să descrie cu minuţiozitate şi atenţie aspecte care ţin de particularitatea
elementelor abordate.
Dintre lucrarile expuse, cîteva vor fi alese pentru ilustrarea cărţii de
poveşti pline de tîlc scrise de cunoscuta autoare Cristina Preda.
De reţinut este faptul că lucrările nu sunt produsul unei gîndiri academice
reciclate, ci viziunea liberă şi proaspătă
a acelor oameni care văd frumosul prin/în artă. Aceasta înseamnă catarsis
(termen folosit de Aristotel pentru a defini efectul
„purificator” al artei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiunile
josnice) şi vindecare, comunicare şi eliberare de urît, luminare şi încurajare.
Este arta care-l face pe om sa fie apropiat de Dumnezeu, nu arta de revoltă pe
care o acceptăm ca pe o agresiune psihică şi spirituală, şi ne înspaimîntă
ochiul flămînd de frumos.
Cîtă ironie într-un pahar cu vise...
Ca încheiere propun o joacă de concepte : neartişti cu preocupări artistice
sau artişti
cu...
Cu preţuire, Corina Vasile
13 aprilie 2011
Fotografie Corina Vasile
art out nr.3
„IERUSALIMUL ESTE ŞI AICI”-părintele ARSENIE BOCA
Printre locurile care ne îmbogaţesc şi purifică sufletele se cuvine să
amintim Biserica Drăgănescu. E un loc special, însemnat şi datorită părintelui
Arsenie Boca.
Biserica este amplasată pe o parte a barajului Argeş, Şoseaua Alexandriei,
fiind ctitoria unor boieri locali, începînd din 1870. Acest lăcaş a fost
pregătit de părintele Savian Bunescu, preot cu mare har, dedicat bidericii şi
satului, păstorind vreme de 62 ani.
Nu mai zăbovesc asupra datelor istorice, deşi importante, ci trec la
detaliile care au făcut ca acest loc să poarte pecetea harului în mod evident.
În 1967 părintele Arsenie Boca vine la Drăgănescu. Începe pictarea
bisericii, timp în care studiază artele frumoase şi se documentează din surse
foarte vaste, inclusiv din documentele pe care le aduce cu sine din Sf. Munte
Atos. Deşi presat de regimul comunist, părintele duce la bun sfîrşit pictura
bisericii, care se desfăşoară pe parcursul a 15 ani.
Din punct de vedere artistic, biserica este un muzeu.
Sub aspect religios, e o pildă de răbdare şi îndurare ŞI călăuză datorită
scenelor atît de bine ilustrate. Imaginile nu sunt argumentate doar plastic
(cromatică anume aleasă, cu nuanţe naturale, pe alocuri pămîntii; detalierea şi
transparenţa compoziţiilor prin care rămîne vizibil desenul;
minuţiozitatea elementelor decorative
care ajung să aibe fineţe de bijuterie) CI ŞI teologic, istoric şi dogmatic.
Fiecare detaliu e gîndit în funcţie de ansamblu, scenele sunt cercetate şi formulate pentru a reda mesajul cît mai simplu şi plin de
esenţă. Textul e ca un breff asupra imaginii. Cuvîntul şi imaginea se
împletesc în înţelesuri adînci. Deşi studiază pictura la Belle Arte, stilul nu
este unul academic, ci total spiritualizat. Înţelegem aceasta prin rugăciunea
neîncetată a părintelui, curăţia, unirea şi comunicarea cu Dumnezeu în tot
lucrul.
Dacă nu ne mişcă trăirea aleasă, atunci să încercăm să înţelegem lucrările.
Sunt atîtea exemple de reprezentare plastică nemaiîntîlnite:
1. Catapeteasmă : În scena ”Buneivestiri”
(uşile împărateşti) Arhanghelul nu are picioare, ci pluteşte; „Maica Domnului” e reprezentată în
picioare; „Sf. Ap. Petru şi Pavel”
poartă pe braţe M-rea Voroneţ; „Sf.
Nicolae” are reprezentată pardoseala care ulterior a fost aplicată în
biserică;
2.Naos: „Învierea”este redată
transparent, nematerialnic, deşi se văd urmele rănilor. În absida stîngă sunt
două scene istorice: Sinodul din Efes
(431) şi Înălţarea Sf. Cruci (327),
unde e scris în caractere greceşti.
Scenele sunt vii, încît par a se petrece în faţa ochiului nostru.
Personajele sunt individualizate, au reacţii naturale, unele uimite, axaltate,
altele speriate sau curioase.
Închei prin a sublinia reuşita îmbinării celor doua aspecte artistic şi teologic ,coerenţa între cuvînt şi
imagine, armonia şi unitatea care domneşte peste toate.
Părintele ne-a dat o lecţie/pildă (inclusiv de pictură) nepreţuită.
Mă întorc acum spre voi artişti şi vreau să vă trezesc întrebîndu-vă:
ce-nseamnă arta voastră de azi?
Mă plec minunii cu bucurie şi uimire, dar port şi spaima asemenea
personajelor zugrăvite în scene.
Mulţumim părintelui paroh Lucian
Răzvan Petcu pentru răbdarea şi atenţia cu care ne-a primit şi povestit despre
amănuntele locului.
Cu tăcere, Corina Vasile
2 ianuarie 2011
Fotografie Corina Vasile şi
art out nr. 2
VREMEA NON-ului
Public pentru artă, în Romînia, este
foarte redus, iar pentru gravură, in afară de profesionişti ...aproape zero.
Acest drum îngust se micşorează treptat: vreme de şase ani, la Arcuş s-a
desfăşurat SINGURA tabără de gravură din ţară şi care din 2009 a trecut în non,
nu mai este. Cel care a iniţiat proiectul, IURI ISAR (în faţa căruia se cade să
ne ridicăm pălăria) nu a fost sprijinit de noi, artiştii ori de minipublic, nici de „ministere” de cultură, dezvoltare,
patrimoniu, bla, bla.
În aceste şase ediţii de tabără s-a lucrat enorm, realizîndu-se lucrări de
artă de foarte bună calitate. Printre aspectele pozitive definitotii ale
acestui eveniment, se cuvine să amintesc nu doar învăţarea sau aprofundarea
unor tehnici de gravură, descoperirea şi aplicarea materială a ideilor ci întreg contextul creativ: socializarea (au fost invitaţi:
profesori de la UNA, artişti consacraţi, artişti străini; au participat: elevi,
studenţi, copii), lucrul în natură,
excursii de documentare la muzee (Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe), mediatizarea evenimentului şi, în final expoziţia cu vernisaj, care ulterior a
hrănit publicul bucureştean.
Ca artist, vedeam în Centrul de la Arcuş nucleul ţării în gravură, sau
măcar locul în care răsare sămînţa din care va creşte mai apoi un copac. Ca
încurajare, în ciuda disipării taberei, în toţi cei care au participat la
tabără a încolţit dragostea şi răbdarea de a practica şi aprecia gravura,
calităţi moştenite de la un OM pasionat şi înzestrat: Iuri Isar.
Haideţi oameni dragi să-l ajutăm să continue acest mare proiect concretizat
în şase ediţii de anvergură internaţională şi prin această resuscitare
să înviem şi noi artisticeşte şi mentaliceşte spre arta de suflet (şi nu de
revoltă), pură, fără dejecţii, simţăminte reciclate şi schimonoseli.
Şi, o dată cu arta să
redevenim frumoşi, creaţii ale lui Dumnezeu, aşa cum am uitat şa fim!
Cu sinceritate, Corina Vasile
2 ianuarie 2011
art out nr. 1
GRAVURA-POTIR AL NELINIŞTII
După cum astăzi omul nu-şi cunoaşte prea bine identitatea
(spirituală) (exceptînd-o pe cea din BI), nici arta nu-şi vede eul şi coordonatele,
manifestîndu-se haotic, frămîntat, grăbit şi chiar utopic.
Ne oprim un pic asupra Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală,
deschisă pînă în ianuarie 2011( în Bucureşti cu prelungire în Mogoşoaia;
Sibiu), eveniment care păstrează aceleaşi interogaţii asupra gravurii
contemporane. Ea cuprinde expoziţii şi conferinţe, iar lucrările aparţin
artiştilor români (perioada 1970-1980),
polonezi, spanioli şi mexicani.
Gravura preia rănile omului. Unde sunt sensibilitatea cercetată, răbdarea,
dedicarea, dorinţa de descoperire, frumuseţea constructivă, bucuria, exaltarea?
Ei bine, toate acestea nu mai fac trup comun cu lucrările expuse, spre o
observare contemplativă, ci rămîne doar ca secvenţă, al cărei context este
ascuns. Aşa este exemplul mexicanului Jose Porras Gomez cu lucrarea „produse de export” (xilogravură şi
stencil), care probabil este realizată pe ambalajul unui obiect explozibil,
după cum sugerează imaginile anexate. Însăşi îmbinarea instrumentalului şi a
subtehnicilor este inedită: gravură lîngă stencil sau monitor cu prezentare
video, cu reluare a imaginilor imprimate. De reţinut este faptul că lucrările
sunt nefinisate, unele chiar în stadiu de schiţă, lucru care arată că tehnica e
subordonată conceptului. Unghiul de vedere este amplu, cuprinzător, nu se
ajunge la detalii, ci doar se sugerează ideea de textură, structură, siluetă în
loc de formă concretă, etc. Ca idee concluzivă, expoziţia de la ATELIER 030202,
subliniază gravura ca tehnică a vitezei (viteză de execuţie,
expunere, prezentare) şi a acţiunii mai mult mecanice decît a sensibilităţii
omului: fotogravura-care este practic preluarea unei imagini şi nu construirea
ei, stencil, frottage (Dario Ramirez „Autocronometrie”).
Mă rog ca gravura să iasă cu graţie şi strălucire din această încercare de
exprimare experimentală minimalistă, spre adevărata ei apreciere.
Recomand bienala ca treaptă şi nu ca apogeu. Mai recomand publicaţia
PRINTMAKING TODAY şi DOUBLE ELEPHANT PRINT WORKSHOP.
cu drag, Corina Vasile decembrie
2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)